„YEEI! – ANTREPRENORIAT LA PUTEREA TINERILOR”

Joi, 4 aprilie 2019, a avut loc la Centrul OK premierea proiectelor câștigătoare în proiectul „YEEI! – Antreprenoriat la Puterea Tinerilor”.

YEEI (Youth Entrepreneurship & Employability Initiative) este un program implementat în 2018-2019 de United Way Romania și Asociația ROI, finanțat de United Way Worldwide, prin generozitatea Citi Foundation.

După un an de lucru – training, job shadowing și mentoring – elevii din echipa de publicitate a Cercului „Valahia”, adică cei care gestionează acest site, au reușit să convingă juriul că pot deveni antreprenori, câștigând finanțare pentru continuarea ideii lor de afaceri.

Bamboi Ionuț, Dobre Ștefan, Mătușică Nicolae, Turcu Ionuț, din clasa a X-a A, constituiți în echipa „SUPERNOVA”, și-au propus realizarea unui proiect de îmbunătățirea a site-ului și promovarea lui prin intermediul revistei „Timp și spațiu”, care va fi tipărită și distribuită la Târgul de oferte educaționale, în școlile gimnaziale cu care școala noastră încheie parteneriate de promovare a ofertei școlare și în cadrul proiectului municipal „Valori culturale europene”, organizat de Colegiul Tehnologic „Grigore Cerchez” și inclus în Calendarul Activităților Educative Municipale 2019.

Din juriu au făcut parte persoane cu experiență antreprenorială: domnul Cristian Agalopol, din partea Citi Foundation, doamna Daniela Dochia, de la KRUK Romania, Ania Nedelcu, din partea United Way Romania și Viviana Cornețeanu, tânără antreprenoare.

Ne mândrim cu această reușită a lor. Ne mândrim cu dorința de a face cunoscută școala noastră în comunitate și de a promova activitățile pe care le realizăm în cadrul cercului și colegiului nostru.

Pentru a-și duce la îndeplinire planurile, „SUPERNOVA” are nevoie de ajutorul colegilor din echipa de gastronomie a cercului, de toți elevii și profesorii liceului, de părinți. Toți trebuie să punem umărul la promovarea școlii în comunitate, pentru a schimba modul în care suntem percepuți.

Vă întrebați cum? Păi… gastronomii vor face prăjituri pentru un eveniment de strângere de fonduri, elevii și profesorii din liceu vor face donații pentru realizarea materialelor promoționale, iar Asociația de părinți din Colegiul Tehnologic „Grigore Cerchez” va sponsoriza tipărirea revistei. Finanțarea primită de echipă va avea aceeași direcție. Cu cât vom tipări și distribui mai multe reviste… cu atât vom deveni mai cunoscuți.

Sperăm ca acest lucru să ne ajute în viitor la atragerea de sponsori, încheierea unor parteneriate cu comunitatea locală și realizarea unor proiecte comune cu alte școli bucureștene.