Concurs de jurnalism „Povești interesante despre Bucureștiul de ieri și azi”

Cercul de istorie-geografie-turism-gastronomie „Valahia” a organizat, în luna noiembrie, Concursul de jurnalism „Povești interesante despre Bucureștiul de ieri și azi”. Au participat elevi din clasele a IX-a B, a X-a A, a X-a B, a X-a F, a XI-a A și a XI-a C.

Juriul a fost format din prof. Pandelescu Alina, prof. Stan Vasilica, prof. Ion Carmen, prof. Nedelea Nicoleta și elevele Baciu Laura (clasa a XII-a A) și Moldovai Romina (clasa a X-a E).

Criteriile în funcţie de care s-au acordat note pentru lucrările participante la concurs au fost: originalitatea abordării subiectului, respectarea temei şi normelor lingvistice, aspectul lucrării.

Articolele au fost greu de departajat, după cum veți vedea, pentru că le vom prezenta pe toate, însă beneficiem de observațiile doamnei profesoare Alina Pandelescu, pe care ar fi bine să le luăm în considerare pentru concursurile viitoare: unele lucrări nu au avut bibliografie, nu au avut sursă la fotografii sau au fost scrise cu alt font decât cel indicat în afișul concursului.

Ca și în acest caz, încercăm să invităm în juriu alți profesori din școală, pentru a primi sfaturi valoroase care să ne ajute la îmbunătățirea activității cercului.

Și acum premiile….

PREMIUL I  Andrei Loredana-Maria (clasa a IX-a B)

PREMIUL II  Popescu Cristian (clasa a XI-a A)

PREMIUL III  Barbu Elena-Mihaela (clasa a X-a F)

MENȚIUNE  Ion Cristian Ștefan (clasa a X-a B)

MENȚIUNE

                        Luță Constantin (clasa a XI-a C)

Au mai participat la concurs:

Îi mulțumim pentru colaborare doamnei profesoare de geografie Pandelescu Alina.

Coordonatorii revistei „Timp și spațiu” au observat faptul că modul de realizare al articolelor arată că revista cercului este citită, deoarece majoritatea participanților au conceput lucrările lor după modelul revistei.